
Depresia şi haloterapia
Ce este depresia?
Ai vreodată o zi atât de proastă în care tot ceea ce ai vrut să faci a fost să te târăști în pat și să stai acolo? Nu contează ce se întâmplă cu cineva sau cu ceva, nimic nu te mai interesează. Nu ai nicio plăcere să faci nimic și parcă e o luptă chiar să-ți părăsești patul. Te simți fără speranță și parcă nu poți realiza nimic. Ei bine, unii oameni trec prin această bătălie în fiecare zi din cauza acestei boli. Vom vorbi în continuare despre depresie și terapia cu sare și despre cum poate ajuta aceasta la relaxare, la îmbunătățirea oxigenării sângelui și la un somn cu odihnă.
Cum este diagnosticată depresia?
Deși depresia se confundă deseori cu tristețea, când vorbim despre depresie vorbim de un caz mult mai sever în comparație cu sentimentul de supărare pentru o perioadă scurtă de timp. De exemplu, o notă proastă la un test sau o ceartă cu un prieten poate fi cu siguranță extrem de supărătoare, dar asta nu înseamnă neapărat că ai depresie. Cu toate acestea, dacă te confrunţi cu simptomele menționate anterior timp de două săptămâni, poate fi timpul să discuți cu un medic.
Depresia poate dura oricât, de la luni la ani și face ca viața de zi cu zi să fie extrem de dificilă. Depresia pune o presiune și asupra relațiilor și carierei. Unii oameni nu pot înțelege de ce nu reuşeşti să „scapi din asta” și ajungi să devii frustrat de persoana respectivă. Unii chiar cred că ai de ce să fi deprimat. Depresia nu funcționează așa. Nu este ca un întrerupător pe care îl poți porni și opri. Este o boală mintală reală, iar cei cu depresie nu pot decide să nu se mai simtă depresivi. Spre deosebire de tristețe sau stres, pe care toți le experimentăm în viață din când în când, depresia este o mare consumatoare și te face să te simți neputincios, fără nicio ieșire.
Tratamentul depresiei
Din fericire, depresia este una dintre bolile mintale tratabile. Există multe moduri de a o trata, din nou, în funcție de individ. Mulți optează pentru antidepresive. Antidepresivele acționează prin ajustarea substanțelor chimice din creier numite neurotransmițători care sunt responsabile pentru starea de spirit și emoțiile tale. Ajustarea neurotransmițătorilor poate ajuta la îmbunătățirea stării de spirit, la reabilitarea modelului de somn și te pot ajuta să te concentrezi asupra sarcinilor. Alte forme de tratament includ psihoterapia („terapie prin vorbire”) și terapia electroconvulsivă.
Depresia și terapia cu sare
În timp ce efectuarea tratamentelor de mai sus este recomandată, există și alte ajutoare care pot fi folosite în tratarea depresiei. Un exemplu grozav ar fi terapia cu sare. Terapia cu sare este un tratament natural care presupune inhalarea particulelor de sare. Aceste particule călătoresc în sistemul respirator și curăță căile respiratorii. În timp ce terapia cu sare este de obicei folosită pentru a trata bolile respiratorii, există multe beneficii suplimentare şi pentru această afecţiune. Aceste beneficii includ îmbunătățirea stării generale de spirit și ajutorul în rezolvarea problemelor de somn, probleme care apar la persoanele cu depresie.
Cum să faci terapie cu sare?
Dacă nu reuşeşti să ajungi la una dintre salinele naturale din România, există întotdeauna posibilitatea de a încerca un tratament de 10 zile la o salină de suprafaţă. Salina cu bulgări este o salină de suprafaţă, cu elemente 100% naturale, fără aditivi şi substanţe periculoase. Dacă nu ai citit încă despre noi, îţi comunic acum aceste lucruri. Salina este constituită din bulgări de sare, fiecare dintre ei fiind prins cu dibluri separate, tocmai pentru a se evita inhalarea de substanţe toxice pe timpul terapiei.
Te aşteptăm cu drag şi îţi stăm la dispoziţie dacă ai întrebări!